miercuri, 25 mai 2011

64 de turbine eoliene noi la Cernavoda

Compania Cernavodă Power SRL Bucureşti, controlată de portughezii de la Energias de Portugal (EDP), a terminat lucrările de construcţie a unui parc eolian de 69 de MW la Cernavodă şi este pe punctul de a finaliza un alt parc eolian identic, în aceeaşi localitate, potrivit unor reprezentanţi ai Autorității de Reglementare în Energie.

Împreună, cele două parcuri eoliene care poartă numele de Centrala Electrică Cernavodă 1 şi 2 vor fi echipate cu 64 de turbine ce pot genera 138 de MW şi sunt printre cele mai mari cinci proiecte „verzi” din ţară. Investiţia este de peste 200 de milioane de euro iar curentul produs de turbine poate alimenta 70.000 de case

„ Cernavodă 1 este, deja, funcţional iar Cernavodă 2 a trebuit să fie reautorizată pentru că sunt nişte întârzieri la proiect şi erau în pericol să depăşească valabilitatea autorizaţiei din 2009. Ambele ar trebui finalizate în iunie 2011”, au precizat reprezentanţii ANRE.

Aceştia nu au dorit să dezvăluie investiţia în cele două parcuri însă, dacă ţinem seama că un MW instalat în eolian costă circa 1,5 milioane de euro, o putem aprecia la 207 milioane de euro. Energia electrică produsă de cele 46 de turbine este suficientă pentru a alimenta 70.000 de gospodării presupunând un consum mediu lunar de 200 kWh.

Centrala electrică Cernavodă 1 a fost al doilea cel mai mare proiect eolian dat în funcţiune, anul acesta, după unul de 300 de MW al cehilor de la CEZ. Estimările specialiştilor de la Ministerul Economiei arată că, până la sfârşitul lui 2011, în ţară vor fi instalaţi 1.000 de MW eolieni.

Dobrogea este zona în care mai multe comapnii energetice de top au anunțat investiții masive în eoliene. În această parte a țării sunt instslați deja 600 MW, iar alte câteva mii sun tîn stadiul de execuție sau proiect.

Energias de Portugal este al treilea cel mai mare jucător din Europa pe piaţa energiilor regenerabile şi , totodată, al treilea cel mai mare investitor în energie eoliană la nivel mondial.

sursa

vineri, 20 mai 2011

Start pentru Programul Casa Verde

La 1 Iunie 2011 se da startul pentru Programului Casa Verde, persoane fizice!

Prin intermediul acestui program, oricine isi echipeaza locuinta cu panouri solare, pompe de caldura sau instalatii de producere a energiei termice pe baza de biomasa isi poate recupera investitia, sau o parte din ea, prin decontarea facturii de catre Administratia Fondului de Mediu.

Proprietarii de locuinte pot obtine pana la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare, pana la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de caldura si pana la 6.000 lei pentru instalatie de producere a energiei termice pe baza de peleti, brichete, tocatura lemnoasa, precum si orice fel de resturi si deseuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

Cei care obtin finantarea trebuie sa stie ca risca sa returneze banii in cazul in care obiectivele finantate nu sunt folosite conform scopului stabilit, precum si in cazul in care acestea au fost vandute, in timpul derularii proiectului si dupa finalizarea lui, pe o perioada de un an.

Documente necesare pentru inscriere

Cei care vor sa se inscrie in noua sesiune a programului pot incepe sa-si pregateasca documentele necesare la agentiile de protectia mediului. Dosarul de finantare ce cuprinde urmatoarele documente:

  • cerere de finantare nerambursabila, tehnoredactata si semnata, in original
  • declaratie pe propria raspundere, completata si semnata, in original
  • copie de pe actul de identitate al solicitantului
  • extras de carte funciara care sa ateste dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului pe/in care se va realiza proiectul, in original, sau autorizatie de construire emisa solicitantului, in copie legalizata pentru imobilele aflate in constructie, valabile la data depunerii
  • certificat de atestare fiscala privind plata obligatiilor la bugetul local, in original, valabil la data depunerii dosarului de finantare, eliberat de catre organele competente
  • adeverinta privind existenta contului bancar al solicitantului finantarii, emisa de o banca comerciala, in original
  • un plic pe care se va completa numele si adresa completa a solicitantului si titlul programului.

Potrivit ministrului Mediului, Laszlo Borbely, la sesiunea de anul trecut au fost depuse 18.300 dosare din care 14.600 au fost deja analizate si s-au facut plati in valoare de 20 milioane lei pentru 3.363 de cereri.

Reimprospatarea apei din oceane

Topirea ghetarilor din Antarctica aduce, pe langa multe probleme si provocari, si un beneficiu: apa din oceane urmeaza sa fie reimprospatata pentru ca, potrivit ultimelor date oferite de oceanografi apa are o temperatura foarte ridicata.

Bazandu-se pe datele culese din Emisfera Nordica, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca topirea ghetarilor arctici va avea ca rezultat un volum mai mare de apa rece si proaspata care va ajunge in oceanul Atlantic.