joi, 15 martie 2012

Definitii: Audit Energetic - Certificat Energetic - Reabilitare Termica

Pentru ca tot se vorbeste mult in ultima vreme despre audit energetic, certificat energetic, reabilitare termica si alte notiuni de genul acesta, am cautat pe internet, m-am documentat si mai jos veti gasi definitiile acestora, la ce se folosesc si alte informatii utile.

Auditul energetic - al cladirilor este operatia prin care se stabilesc tehnic si economic solutiile de reabilitare si modernizare termoenergetica a cladirii pe baza rezultatelor termice si energetice a cladirii.

Acesta se realizeaza de catre un auditor energetic atestat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si consta in trei pasi:

  1. Efectuarea analizei termice si energetice. In aceasta etapa pot fi folosite cu succes camerele de termoviziune si dispozitive pentru masurarea si verificarea etanseitatii anvelopei cladirii
  2. Elaborarea Certificatului de Performanta Energetica a imobilului.
  3. Realizarea propriu-zisa a auditului energetic.

audit si certificat energetic
Certificat de Performanta Energetica - este un document scris prin care se declara si se certifica, intr-o forma sintetica unitara, performanta energetica a cladirii, detaliindu-se principalele caracteristici termice si energetice ale constructiei si instalatiilor aferente acesteia, rezultate din analiza termica si energetica.

Reabilitarea termica - Reabilitarea termica este o investitie. Valoarea imobiliara a locuintelor reabilitate termic este superioara celor nereabilitate. Reabilitarea termica reprezinta totalitatea masurilor si actiunilor care conduc la reducerea pierderilor de caldura, a consumurilor energetice si prin aceasta reducerea costurilor de intretinere si alimentare cu apa calda de consum, imbunatatind in acelasi timp conditiile de igiena si confort termic interior al cladirilor.

Probabil va intrebati de ce sa va reabilitati termic locuinta. Privind partea practica a lucrurilor, chiar daca veti fi nevoiti sa cheltuiti niste bani (pretul auditului energetic este relativ mic, variaza in functie de suprafata imobilului), o data cu reabilitarea termica a imobilului costurile pentru producerea caldurii, a apei calde, ventilatiei sau a iluminatului vor scadea.

Trebuie sa va axati in primul rand pe schimbarea tamplariei vechi cu una din PVC cu geam termoizolant dublu sau triplu stratificat. Urmatorul pas ar fi izolarea anvelopei. Anvelopa reprezinta peretii si planseurile aflate in contact direct cu exteriorul.

Toate aceste operatii este bine sa le realizati urmand sfaturile unui auditor energetic care va va elibera un certificat energetic valabil timp de 10 ani. Daca locuiti la bloc, exista programe de subventionare pentru reabilitarea termica a intregului bloc, trebuie sa va interesati la primaria locala.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu